Cerul se crapă,
Fiinţa dispare,
Se ascunde speriată
În cioburi de uitare,
Se piteşte de viaţă,
De moarte şi de creaţie.
Aleargă frenetic,
Se simte cuprinsă de greaţă,
De ură şi de dulceaţă,
Fuge bezmetic,
Se împiedică de gânduri,
De visuri mult dorite,
De ochi răi şi râsuri,
De urlete vrăjite.

Natura o-nconjoară,
O închide-n funze goale,
Într-o lume diformă şi neclară,
În tărâmuri cu feţe pale,
Cu ceruri verzi şi ape chioare,
Cu nori de vată şi stele roşii,
Cu esenţe şi dorinţe muritoare
În care gândurile devin pustii,
În care firea nu poate trăi.

Se desprind clipele grele
Ale muzicii de stele
Din tărâmul vrăjitoarelor,
Din lumea secret-a ielelor.

O sferă plutitoare
Din bule de culoare
Zboară spre-a mea strigare
În miezul palid de floare.

Zgomotele vieţii
Se-aud în miezul nopţii,
Freamăt de trestii
Şi zumzet de bestii.

Nu e neagră fiinţa carnivoră,
Nu e nici roz cea ierbivoră,
Ea e doar inodoră,
Viaţa e-o seară incoloră.

Descompusă în bucăţi,
Eterna singurătate
Se pierde în pustietăţi
De urme înspumate,
De voci robotizate.

Reflecţii amare,
Dar nu e sublim
Să ai doar o culoare
Ce conturează râsul, când învelim
Răspunsul pe care-l ocolim.

S-a produs o prăbuşire
În adâncurile firii,
Se-mpleteşte o smintire,
O cădere în abisul mării,
Cu cerdacurile serii.

Pereţii se crapă,
Pământul se zguduie,
Firea dezgroapă
Cireaşa amăruie.

Sertarul se rupe,
Din el sar pene,
Oameni mici şi trupe,
Fiinţe cu antene,
Fântâni arteziene,
Creioane diluviene,
Caiete egiptene,
Sirene, desene şi balene.

Se prind în jocul vieţii,
Aleargă în cercuri,
Îşi expun zimţii
Cariaţi de mii se veacuri.

Mişunătoare firmituri,
Uitate în adâncuri,
Îşi poartă ai săi nasturi
În resturi de parfumuri.

Se aşternu nestrăbătut
Un gând al dorului de lut,
Se stinse iar al serii ritm,
Din scurtul vieţii algoritm.

Am fost în spaţiul cosmic,
Am fost pe stelele de foc,
Dar n-am fost decât un mit ceramic
În crudul mers al timpului ce îl sufoc.

Azi firea se destramă,
Iar cerul cerne ceasuri,
În această himerică dioramă
A universului făurit din aburi.

Voi alerga spre limita culmii,
Voi trăi în adâncuri de ceaţă,
Voi vindeca anemia lumii,
Voi şterge depresia cu gheaţă.

Din lut au fost,
Din lut se trag
Doar visele, şirag
Spre absolut.

Zbor de lumină
se întinde pe peretele gol,
într-o zi senină
a unui alt capitol.
Miros uscat de trestii
sau poate mirosul morţii
îmi admonestează simţurile,
îmi ruinează minţiile.
Se aşază pe peretele gol
al păpuşii fără vină,
zborul de lumină...

Nu pot să cred în absolut,
Nu pot să zbor,
Nu pot să merg,
Nu pot s-ascult al serii cânt,
Nu pot s-aud a ta tăcere,
Nu pot să şterg a mea durere,
Nu pot s-alerg în zări de foc,
Nu pot să cred că eşti al meu,
Nu pot să urc spre alte zări,
Nu pot să strig,
Nu pot să tac,
Nu pot s-ascund această ură,
Nu pot s-alung al meu dezgust,
Nu pot să scriu poveşti cu zâne,
Nu pot să schimb această lume,
Nu pot să merg pe un alt drum,
Nu pot să cânt,
Nu pot să râd,
Nu pot să plâng,
Nu pot nicicând,
Sau aş putea,
Doar dac-aş vrea...

Mi-aş dori să visez,
Într-o noapte că ning,
Că mă-mprăştii în firmituri de nor
Peste gândurile altora.
Mi-aş dori să ajung printre flori,
Să ating pulberea de mătase,
Să mă-mbăt cu miros de licori
Şi cu sentimente false.
Mi-aş dori să alerg în neant,
Printre colonadele cerului,
Să şterg răul incompetent
Din adierea uşoară a valului.
Mi-aş dori să zbor pe un gând,
Să ascult cântecul nemuritor
Al tâîrziului profund,
Al timpului necruţător.

Răneşte-mă
Cu vorbe dulci.

Răpeşte-mă
Şi du-mă-n lumea ta,
Rece şi goală.

Aruncă-mă
În negrul cosmos,
În albul haos
Al păcatului.

Alungă-mă
Şi părăseşte-mă
Pe-o stea
Care se stinge
În praful de sînge.

Sparge-mă
În bucăţi mici
De nori himerici
Şi culege-mă
Din marea moartă
A dorului de artă.

Sedu-mă
Cu privirea ta,
Vrăjeşte-mă,
Sărută-mă,
Închide-mă
În crudul vis
Al nemuririi.

Un soare obcur,
o lună fantomatică,
singurătatea dispare
în eternitatea deşertăciunilor,
vântul mătură gânduri,
ploaia spală cuvinte nespuse.
Timpul trece,
aud numai voci
şi nicic măcar umbrele
nu mă mai mângâie.
Linişte...
orizontul îneacă
cerul în zgomote.
Moarte...
fulgi de zăpadă
cad peste cimitir,
se aşază uşor,
dezmierdând mormintele,
precum veacul
scufundă cerul sub ape.
Cavourile vechi
îşi ascund secretele,
lumina se desprinde
de clipele de întuneric.
Fulgi de gheaţă
acoperă pietre
ce ţin închise inimi,
nu fiinte în descompunere.

Privesc în jur
şi nu-mi pot vedea decât mormântul
şi inima ce-mi bate în el.
Nu pot rupe vraja cruzimii
dând viaţă unei inimi...

Aş vrea...
să văd un curcubeu,
să ating o rază de speranţă,
să fiu o roşie floare,
un vis al nesfârşitei mări.

Aş vrea...
s-ascult al ploii cântec,
să simt a vântului adiere,
să cred în roşul asfinţit.

Aş vrea...
să urc deasupra lumii,
să mă confund c-o stea,
să zbor prin negrul absolut.

Aş vrea...
să cobor în adâncul oceanului,
să simt atingerea sărată,
s-aud a crudei depărtări chemare.

Aş vrea...
să fiu o picătură de ploaie,
să mă scurg pe obrazul tău,
să fiu o rază de soare,
să te mângâi mereu,
să fiu o veşnică floare
ce-ţi încântă privirea,
un fulg de nea ca o artistă...

Aş vrea să fiu un vis
ce-n mintea ta persistă.

Stau nemişcată
într-un univers obscur,
năzuind spre o lume reală,
dorindu-mi o rază de lumină,
un fir de soare
care să mă scoată
din carcera
în care am fost închisă
de propria neputinţă.
Vreau sa zbor din nou,
să fiu liberă,
străină de tot ce mă-nconjoară,
izolată de slăbiciunile şi de durerile mele...
Dar deja nu mai pot continua,
nu mai pot lupta, stiind că
fiecare parte din corpul meu
tinde spre o contopire,
spre o unire transcendentă
a trupurilor noatre...
Al meu
Şi al tău, Singurătate Absolută.

Dezbrăcaţi de humă
Ne întrecem în labirintul sngurătăţii.
Ne scufundăm
Într-un univers armonic,
În argintul de ape.
Ne aruncăm orbeşte
Spre zări neatinse,
Ne avântăm demenţi
Într-o moarte hipnotică
În care ochii sclipesc sângeros.

Un Univers
care se rupe
în bucăţi mici
de praf de stele.
Trei galaxii îndepărtate,
trei nuferi palizi
plutesc în
singurătatea unei ape.
Materie neagră
se prelinge
printre nebuloasele galactice,
un fir strălucitor
ce leagaă visul trecător
de lunga boare de argint,
de firmiturile poroase
de Pământ.

În interiorul timpului
Uitat în miezul trupului,
Eu mă îngrop
Spre-a nu mă mai vedea.

Păpuşi de ceară
Căzând în gol
Spre-o lume controlată
De voci de muritori.
Târându-se la vale
Spre un tărâm de foc
Sunt îndemnate
Să se arunce...
Fiinţe deplorabile
Ce se lasă controlate
De cei ce-s mai puternici,
De cei care cunosc
Secretul nedesluşit
Oamenilor banali.

Stai într-un colţ,
Te uiţi pe geam.
Vezi deziluzia
Şi întunericul
Ce acoperă lumea.
Priveşti cerul
Cu stelele lui
Şi te întrebi:
"Oare se mai uită cineva la stele?
Sau eu sunt unica nebună?
M-am săturat de-atâta amărăciune
Şi aripi frânte,
M-am săturat de această somnolenţă
Ce-a învăluit lumea.
M-am săturat de voi!
De ce nu mă lăsaţi în pace?
De ce trebuie mereu să vă urmez?
Să mă arunc în foc?
Mă înfioară!
Voi sunteţi proşti
De nu vedeţi
Că eu sunt tot din ceara?"

Întunericul mahmur se prelinge
printre clădiri în stil baroc
şi străzi pline.
Localnicii petrec în delir,
bufoni ai deziluzilor,
păpuşi monstruoase.
Şi despotul danubian,
un câine de maidan,
crescut în mahala
îşi latră-al său discurs:
"Stimaţi colegi şi prieteni,
Ce azi ne-am adunat,
Să fim slăviţi căci astăzi
Noi lumea o vom avea.
Acela care ieri
Râdea în faţa noastră,
De nulitatea
Şi nimicnicia noastră,
Acela care azi
Îşi lustruia al său tablou,
Acela mâine
Îşi va şlefui al său cavou.
Oamenii meschini,
Mediocrii şi mărunţi,
Cu a lor temeinicie
Şi-a lor dobitocie,
Ne-au transformat în carii,
În slugi de cărămidă.
Cum au putut ei oare,
Ale noastre vise chioare,
Cu a lor zădărnicie,
Să le transforme în covoare,
În brize scurte de lumină
Cu fade urme de amfetamină.
Acei bolnavi ai lumii noi
Ne-au alungat!
Ne-au prigonit ca niste boi!...
Aceia care acum
Sunt îngropaţi
În decadenţă, în dezordine...
Oare de ce ne-au defăimat?
Nu ştiu ei oare
Că şi noi am fost oameni cândva?"
O lacrimă se prelinse
din ochiul de sticlă
al salvatorului.
O balerină deformată
şi un dragon priveau
babilonia,balamucul ce se iscase,
cum creaturile himerice
din negura citadină
treceau bariera basmului.
Şi aceia care ieri fuseseră decimaţi,
aceia azi,
cu toată nuditatea
şi toate maladiile,
mărşăluiau neîntrerupţi
în acel deşert al defăimărilor,
spre libertatea lor,
spre balul deşertăciunilor...

De fapt,
balul deşertăciunilor
este viaţa reala,
în care oamenii sunt monştrii adevăraţi,
iar animalele himerice
jertfa lor,
cei condamnaţi...

O poezie pe care am scris-o la începutul celei de-a doua ore de fizică...


Te pierzi pe-o pană verde
În negrul mării.
Deschizi uşa tăcerii,
Păşeşti pe zări de sare,
Închizi sistemul.
Mişcări de sarcini electrice,
Ca zborul unei muşte,
Se strâng în asfinţit.
Omizi, ţânţari şi râme
Te prind nepregătit.
Îţi vânează sufletul,
Îţi bântuie lumea,
O transformă-n gheaţă
Şi o sfărâmă în praf de scrum.

Decor metafizic,
Nuferi nostalgici
manjiti de dorul machiavelic.
Singuratate...
Serenitate?
Doar aparenta!
Se sting usor
modelele de ceara,
Un glas pustiu
perturba dansul mortii.
Macabrul mars
al cerului magnific
e-o maledictie,
masacru - dans maladiv...
Iar marionetele din capul meu
rad neincetat,
din mlastina de smalt.
Ce-i asa nostim,
in visul monoton,
in gandul tau nebun,
nociv, neputincios?
Cand totu-i doar
un dor,
un nimb,
un zambet nebulos...
Cer - o morbida mantie,
Stele - iluzii de foc,
Soare - dor imaterial,
Luna - mandra speranta...
Joc al naturii,
Praf de lumina...
Zapada - aspru destin,
Pamant - sepultura...
Toate se sting,
totul dispare,
Exitus...

Un amalgam de petale, de frunze, de visuri spulberate...
Picaturi reci de ploaie ce cad,
cad peste sufletul meu,
cad prin valtoarea de promisiuni,
prin apusul fervent al imaterialului.
Zapada frenetica,
zborul luminii prin furtuna iernii,
fulgi fragili ce fug
cu freamatul vietii ce dispare.
Totul e alb,
totul e rece.
Ger cumplit al faradelegilor,
iarna alba a uitarii,
simturi care amortesc,
zefir ce zguduie lumea,
cu zbuciumul ei...
Vehementa vatamatoare,
Val al vesniciei din vestul de rosu,
Idei vetuste, ce se vestejesc...
Vraja timpului vremelnic,
Vuiet profund al efemeritatii,
Vertij ce alearga prin dorul venetic al vulnerabilitatii...