Copilarie
Uşa se deschidea,
În faţa mea stătea eternitatea.
A cui e vocea aceea îndepărtată,
Ce mă cheamă pe-o stea abandonată?
Un tărâm ce mi-l doresc
Cu fapte pe care mi le amintesc.
Unde timpul şi sentimentele se scurg,
Unde visul nopţii e un dulce-amurg.
Paşii pe care îi las în urmă
Sunt şterşi de-a mea karma.
Ce vedem poate fi o iluzie,
Vom dispărea în confuzie.
Deşi luna pare că lipseşte
Este tot acolo, doar ne amăgeşte.
A ţi se împlini un vis şi a fi fericit,
De ce sunt atât de diferite?
Sentimentele oamenilor se schimbă uşor
Şi rămâi doar cu un vis acrişor.
Copil fiind credeam că am aripi
Care creşteau cu fiecare pas.
Am încercat mereu
Să par puternică.
Dar de fapt mereu
Mi-am ascuns sentimentele.
Copilăria a fost o lumină,
De jucării şi bucurii plină,
O rază de soare
Cu păsări călătoare,
Cu frunze care cad
Şi zile care scad.
O undă angelică,
O-nvăţătură antică,
Pe care am pastrat-o,
Pe care-am adorat-o.
Trebuie să spun adio lacrimilor
Şi să păşesc în viitor.
E timpul să deschid porţile
Care au fost încuiate,
Să aprind flacăra speranţei,
Să ascult glasul adolescenţei.
Invitat de lună,
Întunericul se-mprăştie pe cer,
Sfârşitul fluviului destinului
Rămâne mereu necunoscut!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu