Cerul se crapă,
Fiinţa dispare,
Se ascunde speriată
În cioburi de uitare,
Se piteşte de viaţă,
De moarte şi de creaţie.
Aleargă frenetic,
Se simte cuprinsă de greaţă,
De ură şi de dulceaţă,
Fuge bezmetic,
Se împiedică de gânduri,
De visuri mult dorite,
De ochi răi şi râsuri,
De urlete vrăjite.

Natura o-nconjoară,
O închide-n funze goale,
Într-o lume diformă şi neclară,
În tărâmuri cu feţe pale,
Cu ceruri verzi şi ape chioare,
Cu nori de vată şi stele roşii,
Cu esenţe şi dorinţe muritoare
În care gândurile devin pustii,
În care firea nu poate trăi.

Se desprind clipele grele
Ale muzicii de stele
Din tărâmul vrăjitoarelor,
Din lumea secret-a ielelor.

O sferă plutitoare
Din bule de culoare
Zboară spre-a mea strigare
În miezul palid de floare.

Zgomotele vieţii
Se-aud în miezul nopţii,
Freamăt de trestii
Şi zumzet de bestii.

Nu e neagră fiinţa carnivoră,
Nu e nici roz cea ierbivoră,
Ea e doar inodoră,
Viaţa e-o seară incoloră.

Descompusă în bucăţi,
Eterna singurătate
Se pierde în pustietăţi
De urme înspumate,
De voci robotizate.

Reflecţii amare,
Dar nu e sublim
Să ai doar o culoare
Ce conturează râsul, când învelim
Răspunsul pe care-l ocolim.

S-a produs o prăbuşire
În adâncurile firii,
Se-mpleteşte o smintire,
O cădere în abisul mării,
Cu cerdacurile serii.

Pereţii se crapă,
Pământul se zguduie,
Firea dezgroapă
Cireaşa amăruie.

Sertarul se rupe,
Din el sar pene,
Oameni mici şi trupe,
Fiinţe cu antene,
Fântâni arteziene,
Creioane diluviene,
Caiete egiptene,
Sirene, desene şi balene.

Se prind în jocul vieţii,
Aleargă în cercuri,
Îşi expun zimţii
Cariaţi de mii se veacuri.

Mişunătoare firmituri,
Uitate în adâncuri,
Îşi poartă ai săi nasturi
În resturi de parfumuri.