Se aşternu nestrăbătut
Un gând al dorului de lut,
Se stinse iar al serii ritm,
Din scurtul vieţii algoritm.

Am fost în spaţiul cosmic,
Am fost pe stelele de foc,
Dar n-am fost decât un mit ceramic
În crudul mers al timpului ce îl sufoc.

Azi firea se destramă,
Iar cerul cerne ceasuri,
În această himerică dioramă
A universului făurit din aburi.

Voi alerga spre limita culmii,
Voi trăi în adâncuri de ceaţă,
Voi vindeca anemia lumii,
Voi şterge depresia cu gheaţă.

Din lut au fost,
Din lut se trag
Doar visele, şirag
Spre absolut.

I am drowning in silence. Everything around me is so quiet that frightens me. I can feel the cold overwhelming my shivering body. It penetrates me and fills me with insensitiveness. I am blowing on my hands, trying to warm up my soul, that lost soul in which I put all my hopes. I wonder if it can be revived. That's stupid. But wait a minute... what do I really want to prove here in this room where just my thoughts keep me company? I want nothing. I am sick of all the things around me. Sometimes I fear that what I really want is to run, to run far away. But this can never be accomplished because the one that I want to run from is me.
I was always wondering why people cry so much. After all we start our lives crying, sheding tears of grief, or maybe tears of fear of the unknown world in which we were thrown withouth anybody asking us if we want to exist or not.
And so we cry... There's nothing we can do... We keep on crying more and more, until there's no tear to shed, until there's nothing left...

Zbor de lumină
se întinde pe peretele gol,
într-o zi senină
a unui alt capitol.
Miros uscat de trestii
sau poate mirosul morţii
îmi admonestează simţurile,
îmi ruinează minţiile.
Se aşază pe peretele gol
al păpuşii fără vină,
zborul de lumină...

Nu pot să cred în absolut,
Nu pot să zbor,
Nu pot să merg,
Nu pot s-ascult al serii cânt,
Nu pot s-aud a ta tăcere,
Nu pot să şterg a mea durere,
Nu pot s-alerg în zări de foc,
Nu pot să cred că eşti al meu,
Nu pot să urc spre alte zări,
Nu pot să strig,
Nu pot să tac,
Nu pot s-ascund această ură,
Nu pot s-alung al meu dezgust,
Nu pot să scriu poveşti cu zâne,
Nu pot să schimb această lume,
Nu pot să merg pe un alt drum,
Nu pot să cânt,
Nu pot să râd,
Nu pot să plâng,
Nu pot nicicând,
Sau aş putea,
Doar dac-aş vrea...

Mi-aş dori să visez,
Într-o noapte că ning,
Că mă-mprăştii în firmituri de nor
Peste gândurile altora.
Mi-aş dori să ajung printre flori,
Să ating pulberea de mătase,
Să mă-mbăt cu miros de licori
Şi cu sentimente false.
Mi-aş dori să alerg în neant,
Printre colonadele cerului,
Să şterg răul incompetent
Din adierea uşoară a valului.
Mi-aş dori să zbor pe un gând,
Să ascult cântecul nemuritor
Al tâîrziului profund,
Al timpului necruţător.