Pe o planeta indepartata, albastra ca marea si rece ca uitarea, traia o copila singura. Stelele erau singurele ei prietene, niste prietene frumoase, candele ale noptii, dar fara a avea caldura acestora.

Ce facea acolo? Nici ea nu stia. Nu-si putea aminti de unde venise sau cum ajunsese pe acea planeta. Fiecare zi parea o infinitate pentru ea. Mereu se intreba cu ce gresise sau de ce era singura.

Privea intunericul ce o inconjura si zilele treceau, una dupa alta, zile pline de singuratate, durere, incertitudine, disperare. Era ca un copil ce merge pe marginea unui abis, care nu si-ar fi imaginat niciodata ca un val urias ar putea veni maturand totul in calea lui.

Ironia sortii sau poate doar o simpla intamplare a facut ca intr-o zi un fluture rosu ca sangele sa se plimbe prin preajma acelei planete si a auzit plansetele acelei copile, care acum nu mai era doar un copil. Era o fata frumoasa cu un par ca plantele plutitoare, impovarat de plansul petalelor. Fluturele s-a apropiat incet de ea. Fata il zari si ramase muta de uimire. Era pentru prima data in viata ei cand vedea o fiinta, alta decat ea.

- Ce esti tu floare plutitoare?

- Sunt un future. Dar tu ce faci singura pe planeta aceasta rece si intunecata?

Fata ii povesti ca nu stia de unde venea sau ce facea acolo. Atunci fluturele mirat de povestea ei ii spuse:

- De ce nu vii cu mine? Te-as putea transforma in fluture si vom zbura amandoi in tot Universul. Nu vei mai fi niciodata singura. Pare un vis frumos, dar trebuie sa te avertizez ca viata unui future este foarte scurta. Tu esti cea care va alege. Vei veni cu mine sau vei ramane singura aici pentru totdeauna?

- Nu vreau sa raman singura! Vreau sa fiu un future si sa zbor cu tine in inaltul cerului.

Acestea fiind spuse fata se transforma intr-un fluture alb, ghiocel al sperantei. S-au inaltat amandoi in inaltul cerului si incet s-au transformat in lumina, o lumina calda si placuta, iar planeta toata s-a umplut de viata.

Cei doi fluturi s-au stins incet printre stelele de uitare!

Ne-am nascut in durere si trecem prin viata ca prin undele sidefii ale eternitatii. Ne stingem incet cu fiecare zi ce trece precum stelele, candele ale noptii. Oare de ce eu cea de azi nu sunt aceeasi cu eu cea de ieri? In fiecare zi sufletul nostru se transforma, se metamorfozeaza asemenea unei omizi care intr-o zi va fi un fluture frumos colorat, pana cand va deveni absolut. Ma intreb oare exista un astfel de suflet care sa depaseasca limitele intelesului si ale existentei? Un suflet sacru ce lumineaza intunericul si alunga singuratatea cu care ne-am nascut.

Trei stropi de ploaie

Se scurg pe geamul aburit,

Lumea e plina de noroaie,

Iar tu ai impietrit

Si razi.

Cand crezi ca totul s-a sfarsit

Si de tot esti coplesit,

Nu te-ntreba cu ce-ai gresit

Si cat timp ai irosit,

Doar razi.

Cand cerul se innegreste,

Durerea se adanceste,

Lumea te amageste,

Norocul te ocoleste,

Sa razi!

Te vezi in stele ce coboara

In visul ce implora

Amurgul sa-i fie ancora.

Suntem ca ploaia ce se evapora

Si razi...

Singur de vei fi mereu,

Sa visezi iti va fi greu,

Te vei agata de-un zmeu,

De vei zbura spre curcubeu,

Doar razi.

Cand sufletu-ti ingheata,

Se ascunde in ceata,

Ii dispare-a sa dulceata,

Se pierde pe-un fir de ata,

Sa razi!

Te ascunzi in castel

Si crezi ca ai uitat de el,

Asculti zumzetul rebel,

Privesti un porumbel

Si razi.

De vei uita aceasta lume,

Cu ale ei prostesti glume,

Cu ganduri fara nume

Si plina de traume,

Doar razi!

Te-neci in abisuri,

In valul de apusuri,

In golul de arsuri.

De vei muri, cand vei muri,

Sa razi!

Stropii din viitor

Lexa: Azi urcam mai aproape de cer

Eu: Spre ganduri necunoscute.

Lexa: Atat de mica, lumea ni se pare,

Eu: Plina de ura si de visare.

Lexa: Azi ne prabusim mai departe de nori

Eu: Si alergam ametiti prin vartejul de flori.

Lexa: Dulce lacramioara si acru trandafir,

Eu: Zbor de primavara, am vazut un crin...

Lexa: Maine, poate vom muri sau ne vom trezi,

Eu: Poate ne vom aminti de clipele tarzii.

Lexa: Stropi de margaritare rasar din pamant,

Eu: Stropi rosii picura din cerul sfant.

Lexa: Azi vorbim de maine, ieri vorbeam de azi,

Eu: Poate intr-o zi vom scrie despre brazi.

Lexa: Sau poate nu...

Eu: Dar nimeni nu va sti culoarea viitorului!

by Stefana Eftimie & Alexandra Iliescu

(ne chinuia talentul intr-o ora de geografie)