I am drowning in silence. Everything around me is so quiet that frightens me. I can feel the cold overwhelming my shivering body. It penetrates me and fills me with insensitiveness. I am blowing on my hands, trying to warm up my soul, that lost soul in which I put all my hopes. I wonder if it can be revived. That's stupid. But wait a minute... what do I really want to prove here in this room where just my thoughts keep me company? I want nothing. I am sick of all the things around me. Sometimes I fear that what I really want is to run, to run far away. But this can never be accomplished because the one that I want to run from is me.
I was always wondering why people cry so much. After all we start our lives crying, sheding tears of grief, or maybe tears of fear of the unknown world in which we were thrown withouth anybody asking us if we want to exist or not.
And so we cry... There's nothing we can do... We keep on crying more and more, until there's no tear to shed, until there's nothing left...

Trei nuferi plutitori, ai cerului, sunt şi ei muritori ca toate fiinţele Pământului. O lebădă suavă se plimbă printre ei, cântând a ei durere ca pupăza din tei.
O viaţă dulce-amară ce se avântă spre un tărâm de ceară. Un zâmbet uitat în abisul unui suflet pictat de-o scumpă floare. Destin limitat de o societate în forme neregulate, ce te atrage necruţător în ghearele disperării.
O poveste tristă a celor ce suspină, a celor ce credeau în lumină şi-a celor ce se pierd în zarea cristalină.
Se sting uşor lumini, din aştrii cristalini şi-un cântec rece te-nfioară, cu ale sale acorduri de vioară.
Tu ai plecat, eu dăinuiesc într-un ocean secat, împreună cu miile de vietăţi ce au murit când cerul a-mpietrit.
Mă plimb pe străzi pustii, prin lumea de acrobaţii.

..............................................................................................................................................................
Nu m-ai văzut niciodată aşa cum am fost. Poate din cauză că mă priveai prea mult. Nu poţi vedea un suflet decât atunci când ai ochii închişi.
Dar acum că totul s-a sfârşit, închide te rog ochii şi spune-mi ce vezi.

Mai sunt 1 zi,  2 ore, 28 de minute si cateva secunde pana la "Evenimentul cel Mare".

Pana la urma a trecut si copilaria cu jocurile si rasetele ei, cu prietenii avuti in acea perioada, cu tristetiile, cu bucuriile, cu farmecul si vraja ei.
Au fost ani frumosi, ani ai fericirii, ani ai naivitatii, pe care inca o mai am uneori, ani ai inocentei si puritatii, ani in care am crezut in niste idealuri precum dreptate, adevar, intelegere...si despre care am descoperit ca de fapt asta au fost mereu: niste idealuri.

Cand suntem mici ne sunt spuse povesti cu printi si printese, in care binele invinge intotdeauna raul. Suntem invatati sa fim buni si drepti, sa spunem intotdeauna adevarul sa ca acesta triumfa mereu.
Ironia este aceea ca viata este cu totul altfel. ne trezim deodata si realizam ca totul nu a fost decat o poveste frumoasa.
Oamenii sunt fiinte invidioase si urate, pline de aere si "importanta". sunt fiinte "elevate", care "gandesc". Dar de fapt sunt fiinte pe care le intereseaza doar binele personal.
Nu exista dreptate si adevar. De fapt totul este o mare porcarie. Suntem manipulati, suntem niste marionete, suntem fiinte influentabile care traiesc intr-o societate urata, imperfecta si "bolnava".Nu exista perfectiune, dar nu este nevoie de aceasta ca sa fim buni, sa ne ajutam intre noi.
E adevarat ca nu vom putea fi niciodata egali, ca exista oameni inzestrati, cu o gandire superioara, dar nici cei destepti, nici cei mai putin destepti nu au dreptul sa judece pe nimeni.
Nimic nu e perfect, nimic nu va fi perfect, dar trebuie sa ne schimbam gandirea.
Visuri spulberate...viata spulbera totul in calea ei fara a-i pasa de nimic. Si tot viata, cea care strica tot, le aranjeaza pe toate. Si nimic nu va ramane in alt loc pana la sfarsit, indiferent ca unele se rezolva mai devreme, iar altele mai tarziu.
Un lucru e sigur. Nimic nu va ramane neplatit. Nu exista diavol, ci oamenii sunt diavolii adevarati. Iar lumea e o scena mare de ura si durere.

Poate ca e o concluzie putin cam dura pentru acesti 18 ani fara 1zi,  1 ora, 52 de minute si cateva secunde.