Decor metafizic,
Nuferi nostalgici
manjiti de dorul machiavelic.
Singuratate...
Serenitate?
Doar aparenta!
Se sting usor
modelele de ceara,
Un glas pustiu
perturba dansul mortii.
Macabrul mars
al cerului magnific
e-o maledictie,
masacru - dans maladiv...
Iar marionetele din capul meu
rad neincetat,
din mlastina de smalt.
Ce-i asa nostim,
in visul monoton,
in gandul tau nebun,
nociv, neputincios?
Cand totu-i doar
un dor,
un nimb,
un zambet nebulos...
Cer - o morbida mantie,
Stele - iluzii de foc,
Soare - dor imaterial,
Luna - mandra speranta...
Joc al naturii,
Praf de lumina...
Zapada - aspru destin,
Pamant - sepultura...
Toate se sting,
totul dispare,
Exitus...

Un amalgam de petale, de frunze, de visuri spulberate...
Picaturi reci de ploaie ce cad,
cad peste sufletul meu,
cad prin valtoarea de promisiuni,
prin apusul fervent al imaterialului.
Zapada frenetica,
zborul luminii prin furtuna iernii,
fulgi fragili ce fug
cu freamatul vietii ce dispare.
Totul e alb,
totul e rece.
Ger cumplit al faradelegilor,
iarna alba a uitarii,
simturi care amortesc,
zefir ce zguduie lumea,
cu zbuciumul ei...
Vehementa vatamatoare,
Val al vesniciei din vestul de rosu,
Idei vetuste, ce se vestejesc...
Vraja timpului vremelnic,
Vuiet profund al efemeritatii,
Vertij ce alearga prin dorul venetic al vulnerabilitatii...