Pe o planeta indepartata, albastra ca marea si rece ca uitarea, traia o copila singura. Stelele erau singurele ei prietene, niste prietene frumoase, candele ale noptii, dar fara a avea caldura acestora.

Ce facea acolo? Nici ea nu stia. Nu-si putea aminti de unde venise sau cum ajunsese pe acea planeta. Fiecare zi parea o infinitate pentru ea. Mereu se intreba cu ce gresise sau de ce era singura.

Privea intunericul ce o inconjura si zilele treceau, una dupa alta, zile pline de singuratate, durere, incertitudine, disperare. Era ca un copil ce merge pe marginea unui abis, care nu si-ar fi imaginat niciodata ca un val urias ar putea veni maturand totul in calea lui.

Ironia sortii sau poate doar o simpla intamplare a facut ca intr-o zi un fluture rosu ca sangele sa se plimbe prin preajma acelei planete si a auzit plansetele acelei copile, care acum nu mai era doar un copil. Era o fata frumoasa cu un par ca plantele plutitoare, impovarat de plansul petalelor. Fluturele s-a apropiat incet de ea. Fata il zari si ramase muta de uimire. Era pentru prima data in viata ei cand vedea o fiinta, alta decat ea.

- Ce esti tu floare plutitoare?

- Sunt un future. Dar tu ce faci singura pe planeta aceasta rece si intunecata?

Fata ii povesti ca nu stia de unde venea sau ce facea acolo. Atunci fluturele mirat de povestea ei ii spuse:

- De ce nu vii cu mine? Te-as putea transforma in fluture si vom zbura amandoi in tot Universul. Nu vei mai fi niciodata singura. Pare un vis frumos, dar trebuie sa te avertizez ca viata unui future este foarte scurta. Tu esti cea care va alege. Vei veni cu mine sau vei ramane singura aici pentru totdeauna?

- Nu vreau sa raman singura! Vreau sa fiu un future si sa zbor cu tine in inaltul cerului.

Acestea fiind spuse fata se transforma intr-un fluture alb, ghiocel al sperantei. S-au inaltat amandoi in inaltul cerului si incet s-au transformat in lumina, o lumina calda si placuta, iar planeta toata s-a umplut de viata.

Cei doi fluturi s-au stins incet printre stelele de uitare!