Trei nuferi plutitori, ai cerului, sunt şi ei muritori ca toate fiinţele Pământului. O lebădă suavă se plimbă printre ei, cântând a ei durere ca pupăza din tei.
O viaţă dulce-amară ce se avântă spre un tărâm de ceară. Un zâmbet uitat în abisul unui suflet pictat de-o scumpă floare. Destin limitat de o societate în forme neregulate, ce te atrage necruţător în ghearele disperării.
O poveste tristă a celor ce suspină, a celor ce credeau în lumină şi-a celor ce se pierd în zarea cristalină.
Se sting uşor lumini, din aştrii cristalini şi-un cântec rece te-nfioară, cu ale sale acorduri de vioară.
Tu ai plecat, eu dăinuiesc într-un ocean secat, împreună cu miile de vietăţi ce au murit când cerul a-mpietrit.
Mă plimb pe străzi pustii, prin lumea de acrobaţii.

..............................................................................................................................................................
Nu m-ai văzut niciodată aşa cum am fost. Poate din cauză că mă priveai prea mult. Nu poţi vedea un suflet decât atunci când ai ochii închişi.
Dar acum că totul s-a sfârşit, închide te rog ochii şi spune-mi ce vezi.