Concluzii, iluzii, niste prostii
In primul rand, nici macar nu stiu de ce am luat pixul in mana si am inceput sa scriu. O coala alba, un pix negru, un servetel alb… detalii nesemnificative…
Nu stiu cum sa exprim ceea ce simt in momentul acesta. Un amalgam de stari, ganduri si sentimente… E posibil sa fii trist, ingandurat, amuzat si fericit in acelasi moment? De ce imi vine sa rad prosteste cand de fapt sufletul meu simte cu totul altceva? Cum e posibil sa existe oameni care se cred cu totul altceva decat ceea ce sunt? Si lucrul trist e ca ei cred cu atata tarie incat te uimesc si pe tine si lucrul ciudat e ca se simt excelent in persoana lor. Lucru pe care il admir.
Uneori sunt rea, dar in viata aceasta daca nu esti si un pic rau vei fi calcat in picioare. Poate ca uneori par increzuta sau mandra, dar nu ma intereseaza. Lucrul ciudat e ca niciodata nu mi-a pasat daca cineva m-a crezut asa.
Auzi si tu: “pace in lume”… o dorinta interesanta. In momentul cand se va intampla acest lucru se va produce unirea tuturor statelor, un lucru imposibil si inutil din punctual meu de vedere.
In al doilea rand, cand va domni “pacea” vom fi toti controlati ( nu ca acum n-am fi) iar aceasta “pace” va fi doar una superficiala, aparenta.
Noi oamenii avem o defectiune din nastere, aceea ca venim pe aceasta lume cu un gol, un abis incontrolabil care misuna ca un musuroi de furnici. Toata viata incercam sa-l acoperim, sa scapam de el, dar nu vom putea merge mai departe decat atunci cand ne vom da seama ca acest lucru este imposibil.
O alta defectiune a oamenilor ar fi aceea ca sunt singuri si vor fi singuri toata viata. Indiferent de cate rude, prieteni, iubiti sau colegi au. Si cred ca acest lucru se intampla din cauza ca nu putem impartasii aceleasi sentimente cu celelalte persoane. Chiar daca de exemplu exista doi oameni carora le este frica de acelasi lucru, nici unul dintre ei nu va sti cum se simte celalalt si acest lucru se datoreaza faptului ca fiecare dintre noi simte lucrurile diferit, sentimentele sunt percepute altfel si au intensitati diferite.
Poate acum nu sunteti de acord cu mine, dar stiu ca intr-o zi va veti da seama ca acesta este adevarul si va veti aminti de cuvintele mele !
Pfff… cu ce calitati de orator m-a inzestrat mama !!!
2 comentarii:
Si posezi calitatile acelea de orator pentru a cladi un castel al vietii.... Keep going...
Intr-adevar, nu sunt de acord cu toate cate le-ai spus. Stim ca niciun om nu este la fel cu altul, asa cum nicio frunza nu este identica perfect cu alta. Tocmai aici intervine minunea si misterul, ca oamenii se completeaza unul pe celalalt, fiecare cu ce are mai bun, atunci cand ei au un interes comun. Oricat de singuri ne-am simti, sau oricat de singuri am fi cu adevarat, tot intre oameni traim, si traim oarecum pentru ei. Daca ar ramane un singur om pe pamant, atunci nu ar mai avea niciun scop. La fel e si cu singuratatea sentimentala. Viata de unul singur nu isi are rostul. Asta e parerea mea...
Trimiteți un comentariu