Cel mai profund conducător, de la început, este imaginaţia, abilitatea de a ne proiecta şi construi propriul viitor din miile de posibilităţi pe care le avem în faţă.

Ca să îţi imaginezi îţi trebuie curaj pentru a visa orice îţi doreşti şi putere pentru a trece peste o posibilă nerealizare a acestora.

Ciudat e faptul că acest lucru îţi oferă speranţă, speranţa că vei fi autorul destinului tău. Chiar dacă lumea ne poate depăşi, putem lua speranţa din ea, de la frumuseţe, de la promisiuni, de la simplul fapt că avem talentul de a ne imagina pe noi în viitor din toate minciunile posibile care trec prin faţa ochilor noştri. Trebuie să ne imaginăm vieţile noastre bune, trebuie să ne forţăm conştiinţa.

Şi totuşi există un moment în care imaginaţia poate dăuna, ca atunci când crezi că un ţânţar poate fi un fluture. Aceasta este una din acele abilităţi rare prezente la unele peroane naive, fiind de fapt o prostie. Este posibil ca ţânţarul să se fi metamorfozat, dar ce contează? Nu tot ţânţar a fost la început? Nu a fost tot o fiinţă dezgustatoare, purtătoare de numeroase boli, ce suge sângele oamenilor?

De ce mă consider atât de diferită de celelalte persoane, când de fapt sunt o copie fidelă a unui univers insipid, anost, plin de defecte? Doar pentru că ştiu să visez? M-am săturat să tot trăiesc în vise!

Visele sunt fluturi diafani ce zboară în neantul geniului pustiu, sunt idealuri ce-şi poartă coşciugul pentru a uita culoarea amurgului!